Odihna

Nu a trecut foarte mult timp de când lucram în medie 16 ore pe zi. Erau zile în care mă sculam la 5 dimineaţa şi mă culcam apoi la 23.00. Probabil te întrebi ce puteam munci în atâtea ore..Crede-mă că atunci când crezi în proiectul tău se găsesc lucruri de făcut.

Totuşi pe parcurs am remarcat că dacă nu întrerup lucrul în weekend, lunea şi marţea următoare îmi piere pofta de muncă. De obicei lunea am cel mai mare randament, am poftă de muncă. Dar dacă nu mă opresc în week-end, atunci luni, marţi nu mai am energie, iar începând de miercuri deja oboseala se acumulează şi se simte în ceea ce fac.

Următorul pas a fost acela de a nu mai lucra noaptea de acasă. Lucrul se încheie de obicei când plec de la sediu. Acolo rămâne şi laptop-ul şi tot acolo rămân şi grijile pentru ziua de mâine. Grijile pe termen mediu şi lung, în schimb, le am mereu cu mine :)

Sfatul meu este să îţi faci un program de lucru normal, de maxim 10 ore pe zi pentru că pe termen mediu nu poţi face o muncă eficientă cu mai mult de 10 ore de lucru pe zi, în fiecare zi.

Dacă vei lucra azi până la 3 dimineaţa, mâine te vei trezi la ora 11.00, ameţit şi lipsit de energie..De ce nu mai bine să lucrezi doar până la ora 20.00 şi mâine la ora 09.00 să ai forţă şi apetit de muncă ?

Despre specialişti

Atunci când lucrezi cu specialişti ai 2 sau 3 variante de lucru:

1. Îi dai un task şi ai încredere că va ieşi bine, pentru că el este un specialist şi deci se pricepe mai bine ca tine. În acest caz tu iei lucrarea de bună.

2. Îi dai un task şi verifici fiecare pas făcut.

3. Îi dai un task şi verifici selectiv pe parcurs şi la final tot ce a făcut.

Din comoditate, dar şi în ideea de a nu freca omul la cap, ca să lucreze cu plăcere şi deci eficient, am ales varianta 1.

Varianta 2 mi se pare fail. Acel specialist va acumula energie negativă şi va face munca cu sictir şi deci rezultatul nu va fi cel scontat.

Varianta 3 este cea mai bună. Chiar dacă rişti să devii agasant (din vina posibilelor greşeli ale sale), măcar ştii că lucrul este bine făcut. Oricât de bun specialist şi oricât de bine intenţionat ar fi acel om, în mod cert se vor strecura greşeli (mai ales la detalii), greşeli ale căror consecinţe vor fi suportate de tine, nu de el. De multe ori consecinţele vin după o perioadă mai lungă de timp. Astfel consider că pe parcursul lucrărilor şi în special la final trebuie stat cu ochii pe specialist, pentru a nu avea de suferit mai târziu, chiar dacă asta implică să fii un pic agasant.