Contabilitatea – Marcajul în afaceri

Da, ştiu, contabilitatea e chestia aia plictisitoare, stresantă şi greu de înţeles.

Însă vei remarca singur la un moment dat că uneori contabilitatea va fi marcajul din pădure care te va scoate la civilizaţie sau yahtul cu care vei naviga pe mare.

Nu sunt primul care o spune, au mai spus-o şi alţii: “Gândeşte afacerea în cifre!”. Îţi promit că dacă vei sta zilnic în faţă cu un cashflow artizanal făcut de tine în Excell, posibilitatea ca veniturile tale să crească este mai mare, iar probabilitatea să-ţi micşorezi costurile creşte şi ea. Consider că regula asta este independentă de business. Trebuie să te uiţi pe calcule şi să vezi cum ai putea creşte veniturile, lucru care te va conduce cu gândul “în teren” pe domeniul business-ului concret, sau cum să mai scapi din cheltuieli (reducerea costurilor deci)

Degeaba alergi după clienţi, dacă nu ai controlul costurilor, spre exemplu. Cifrele îţi vor spune dacă are sens să alergi după anumiţi clienţi sau nu, în ce direcţie trebuie să avansezi cu afacerea şi binenţeles dacă poţi pleca în concediu :)

spor!

Neconventional

Gurile rele ar pune un semn de echivalenţă între termenii “Neconvenţional” şi “Disperare”, în ceea ce priveşte managementul unui business.

Deşi poate suna absurd, în momentele grele ale unui business, poţi ajunge în situaţia de a face anumite investiţii în marketing (!) pe care nu le-ai face în vremurile mai liniştite. Aceste investiţii nu sunt întotdeauna nişte greşeli. De multe ori, ajungi în situaţia în care ai nevoie de venituri însă, deşi ai încercat toate modalităţile “omeneşti” de a le obţine, nu eşti mulţumit de ce ai obţinut. Ce este de făcut ?

Desigur, mai există câteva modalităţi mai costisitoare, pentru care te-ai zgârcit până acum, însă ai ajuns “cu cuţitul la gât”. În acest caz poţi face o investiţie, sperând astfel că aceasta (făcută cu banii de pe fundul sacului) îţi va aduce mai mult venit. Desigur, acţiunea în care investeşti nu este ceva sigur. Dacă ar fi fost, în mod cert ai fi abordat-o până acum. Ea reprezintă doar o mărire (semnificativă) a şanselor ca veniturile tale să se îmbunătăţească.

Strategia celor mai recente

Am remarcat pe multe site-uri, precum și la site-urile pe care le administrez că pe pagina principală (home page, index, etc) apare mereu cel mai recent conținut adăugat în site.

Care sunt motivele ?

Să nu pară că site-ul nu are activitate, să fie vizitat des de către roboții motoarelor de căutare, și altele care nu-mi vin acum în minte..

Totuși un factor destul de important în această decizie din punctul meu de vedere a fost mereu: să vadă vizitatorul că există activitate pe site. Bun și în esență cu ce îl ajută acest lucru ? Cel mai recent conținut nu înseamnă că este și cel mai bun sau cel mai relevant pentru el.

Tind să cred și în mod sigur voi testa, că pe prima pagină a unui site cu conținut dinamic nu mai trebuie scos în prim plan conținutul recent, ci conținutul valoros. Ca să mulțumim pe toată lumea (și motoarele de căutare deci), putem face o zonă secundară, unde să scoatem conținutul recent introdus.

Astfel vizitatorii când vor intra pe site, vor găsi ce este mai bun (lucru care îi va face probabil să se întoarcă), iar motoarele vor găsi ce este mai recent (lucru care le va face în mod sigur să se întoarcă), dar într-o zonă secundară.

Rolul profitului în afaceri

Se spune că oamenii se apucă de afaceri ca să se îmbogăţească, “ca să facă bani mulţi”. Eu am ajuns să cred că de fapt nu este aşa şi că acesta este numai un motiv aparent şi uneori imatur.
Părerea mea este că oamenii se apucă să facă afaceri pentru a înfăptui lucruri, în urma căruia să facă bani. Desigur exceptăm de la această regulă pe cei care fac business-uri financiare (brokeraj, asigurări, bănci, credite, etc).

Banii care vin într-o afacere reprezintă barometrul serviciilor tale. Acei bani sunt de fapt răsplata pe care o primeşti pentru munca ta.

Una dintre devizele mele este

Construieşte şi vor veni

Construieşte deci un business cât mai sănătos şi banii vor veni de la sine.