Despre traficul irelevant.

Traficul irelevant este o practică veche care pe termen scurt dă roate pentru anumite business-uri.

Ce înţeleg prin trafic irelevant ?

În cazul unui site care se adresează unui domeniu acesta încearcă să-şi crească traficul prin introducerea în site a unor elemente care nu au nici o legătură cu domeniul acelui site, dar care aduc trafic din motoarele de căutare.
Sper exemplu:
Iată un site de turism: http://www.travelworld.ro/
Iată elemente din site ce nu au nicio legătură cu domeniul său (turismul) : http://www.travelworld.ro/jocuri/jocuri1.php

Astfel “victimele” care caută ceva ce nu are legătură cu site-ul respectiv, dar ajung pe site datorită artificiului descris mai sus, generează un trafic cu care publisherul se laudă clienţilor. Rezultatul funcţionează pe termen scurt în cazul clienţilor care au un pic de habar despre Internet şi pe termen lung pentru cei care nu au nicio noţiune despre Internet.

Funcţionează pe termen scurt deoarce în momentul în care se face o ofertă de publicitate este arătat traficul “mare” al site-ului. Clientul nu ştie că traficul nu este relevant pentru domeniul său..că este trafic oarecum fals şi cumpără publicitate.

Până aici clientul nu are nicio vină..el a fost păcălit. Însă va trece o perioadă te timp şi pe bannerul său de pe acel site s-a dat un număr foarte mic de clickuri în raport cu traficul “mare” al site-ului. Termenul scurt se termină aici. Clientul este nemulţumit de nr de clickuri/feedback/conversii primit de pe site-ul respectiv în raport cu traficul/suma plătită şi nu va mai cumpăra publicitate de la publisherul respectiv. Termenul lung însă continuă, clientul nu ştie să măsoare traficul venit de la publisher şi cumpără în continuare publicitate.

Să sperăm deci că se vor deştepta din ce mai mulţi clienţi de genul celor de “termen lung”.

Capacitate 100%, un vis sau realitate?

Mi-am propus de curând următorul target (destul de dur aş zice): Să reuşesc să vând toată capacitatea unui site de promovare. Adică fiecare serviciu de promovare din cadrul unuia dintre site-urile pe care le administrez, să fie vândut la numărul maxim de clienţi pe care l-am stabilit mai demult.

Este în primul rând o ambiţie personală (!)

Totuşi de ce spun vis sau realitate?

Am remarcat dealungul timpului că atunci când te afli într-o piaţă cu mulţi jucători, şi nu ai măcar un mic monopol, pe o nişă, este foarte greu să rezişti în piaţă. Este foarte greu să-ţi vinzi serviciile, pentru că alături de tine, mai sunt 3 tarabe cu oferte tentante..Însă marea problemă (în atingerea scopului de mai sus) nu este oferta / preţul ci natura clienţilor ca oameni de afaceri.

Pot spune că unii clienţi pur şi simplu nu vor cumpăra de la tine din motive ce nu ţin nici de calitatea serviciilor şi nici de preţ.. Exclud clienţii care au ceva cu tine în adevăratul sens al cuvântului. Pur şi simplu sunt oameni care sunt aerieni şi nu înţeleg avantajul unor servicii de calitate şi cu preţ redus, având impresia că vrei să-i păcăleşti. Alţii sunt prea ocupaţi şi sufocaţi de muncă pentru a mai analiza oportunităţi noi şi merg în “pierdere” sau dezavantaj cu cele pe care le folosesc deja..
Alţii au avut experienţe neplăcute cu concurenţa ta şi acum te pun la un loc cu ei. Mai sunt acei clienţi care orice preţ ar vedea în faţa ochilor li se pare că este mult. Mai sunt cei care după ce le laşi la preţ pentru a încuraja vânzarea pe o perioadă mai lungă, mai vor o reducere.. şi lista poate continua..

De aceea consider a fi o provocare ocuparea în procent de 100% a serviciilor de promovare şi interesant este că acest tip de luptă duce la inovare în atragerea şi menţinerea clienţilor.

Alin Popescu, avocatnet.ro

Mai jos găsiţi interviul dat (şi publicat numai pe facebook am impresia) al lui Alin Popescu, pentru Wall-Street.ro

Ideile care mi-au plăcut sunt:

Singurele lucruri care conteaza, insa, la sfarsitul zilei, sunt aceleasi cu care mi-am propus de mult sa-mi organizez viata. Ca sa-mi fie bine, am nevoie doar de ceva de facut, cineva de iubit si ceva la care sa sper. Ca om implicat intr-o afacere, uitam de multe ori faptul ca experienta organizarii unei afaceri este ea, in sine, o experienta pe care doar foarte putini oameni o au. Lucrurile pe care le intampini in viata de zi cu zi, lucrurile pe care le inveti pe parcurs, oamenii pe care ii intalnesti, toate acestea isi lasa asupra noastra o amprenta imposibil de inlaturat vreodata.

Restul interviului aici.

Ce zic alţii

În ultima vreme am asistat la multe discursuri ale unor oameni de afaceri de succes, şi mai toate spun cam acelaşi lucru: multă muncă, pasiune, costuri mari, oboseală, satisfacţie, avere.

Totuşi voi face o categorie unde voi pune interviuri cu oameni de succes (de online, în general).
Categoria se va numi: “Ce zic alţii”

Stay tunned!

Şcolile de business

Deşi nu sunt membru al vreunui ONG, pot spune că am participat la cel puţin 3 programe pentru studenţi/antreprenori în ultimii ani.
Aş putea zice că toate sunt şcoli de business, însă numai 2 dintre ele purtau şi acest nume.

Zilele acestea particip la un Business School pentru studenţi şi masteranzi (da, pot spune că sunt out of their league), organizat de Business Club

Doresc să-i felicit pe organizatori în primul rând.

Unii s-au mirat că am aplicat la o asemenea manifestare pentru studenţi..că sunt prea mare, că am experienţă, etc.
DAR, iată de ce sunt mulţumit că am făcut-o:

1. Când mergi la astfel de evenimente, şi ai un business, mereu faci comparaţii între ceea ce auzi acolo şi business-ul tău, lucru care duce la noi idei de dezvoltare.

2. Cunoşti oameni de elită, oameni care doresc să facă ceva cu viaţa lor, oameni cu care în mod sigur te vei mai întâlni în business în anii viitori (chiar dacă acum sunt doar studenţi)

3. Ai ocazia de a asculta experienţe ale unor oameni de succes în business (speakerii)

4. Ai MAREA ocazie de a face un pitch, adică pe româneşte de a face pe loc o propunere de afacere unui speaker (care de obicei e şi el om de afaceri). Desigur nu vei face un business pe loc, însă ideea ta îl poate surprinde plăcut şi poate că va exista şi o a 2a discuţie la el la birou.

Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, conferinţele(în număr limitat) sunt bune pentru creativitate şi networking

Iată şi câteva sfaturi venite de la Florentin Banu, fondator al Banu Invest (fost proprietar al fabricii de napolitate JOE):

1. Eşti atât de bun ca manager/antreprenor ,cât poţi să prognozezi evoluţia business-ului tău, în timp şi venituri.

2. Dacă dau faliment, nu am voie să mor dpdv. personal!

3. Evită orice conflict, pe cât posibil!

Despre comunicare

Conform wikipedia.org:

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii sub forma de mesaje, ştiri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ş.a. între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emiţător şi receptor.

Multă lume afirmă că atunci când oamenii nu discută faţă în faţă sunt laşi. Atunci când deciziile grele, sau discuţiile importante sunt ţinute prin e-mail sau prin messenger şi nu faţă în faţă, cel care are de comunicat veştile rele este un laş. Totuşi nu cred că este valabil acest lucru.

De multe ori am avut de trimis veşti rele şefilor mei, de ex. demisia. Puteam să trimit un e-mail şi de a 2-a zi să nu mai apar. Sau tot felul de situaţii similare. Întotdeauna am avut o voce interioară care mi-a spus: “Nu fii laş, fii bărbat şi spune-i faţă în faţă ce ai de zis!”.

Totuşi astăzi am ajuns la altă concluzie.
De multe ori discuţiile “la cald” pot genera vorbe grele, de neuitat. Pot genera reacţii de neuitat..nu ştii ce se poate întâmpla în momente de panică sau supărare.

Important este ca informaţia ta să ajungă, prin orice mijloace, la destinatar. De asemenea contează enorm ca această informaţie să fie împachetată astfel încât să nu-l lezezi cumva pe om şi de asemenea să-i oferi şansa de a-ţi răspunde din aceeaşi poziţie, calmă şi cu un răspuns gândit de 3 ori înainte de a-ţi fi trimis. Numai astfel schimbul de informaţii este eficient şi cinsitit de faţă de ambele părţi. Nu mai apar apoi discuţiide genul “Am zis aşa că eram supărat”, “Am zis asta că nu ştiam ce altceva să spun”, “Am zis aia că mi-era ruşine faţă de audienţă”, etc.

Este cinstit pentru că altfel unul dintre interlocutori ştie ce discuţie are să urmeze, s-a gândit dinainte la ea, iar celălalt nu. Celălalt este luat prin surpindere şi poate face greşeli pe care apoi să le regrete.

Informaţia de pe Internet nu mai poate fi gratuită

M-am decis să scriu acest articol acum pentru că urmează să implementez un sistem prin care vizitatorii vor fi obligaţi să plătească pentru a vizualiza anumite informaţii dintr-un anumit site pe care îl administrez. Nu contează cât, cum şi în ce fel vor plăti ci mai mult ieşirea din starea de confort a gratuităţii pe care o oferă de multe ori Internetul. Dacă ai cere cuiva să-ţi plătească măcar 0.5 euro, prin cea mai simplă metodă (de obicei SMS), acesta va strâmba din nas, susţinând că dacă e pe net, atunci trebuie să fie gratis.

Deşi recunosc că am profitat de multe ori de “bunuri” gratuite de pe net, acest sistem nu va mai funcţiona multă vreme, nici măcar în România. Dar de ce a mers până acum ?

Cu ceva ani în urmă, se găsea multă informaţie gratuită pe net, chiar şi wikipedia aparent e gratuită. Pe vremuri informaţia “de pe net” nu era mereu bine documentată, de obicei era chair rudimentară. Găseam informaţii pe forumuri, pe wikipedia, şi uite aşa scoteam un material/referat(ca la şcoală) pe o anumită temă. Odată cu evoluţia oamenii vor mai multă informaţie şi mai riguros documentată..problema este că ei o vor tot gratuită. Vizitatorii care nu sunt implicaţi în business-ul online nu-şi imaginează că materialele pe care le citesc “pe net” sunt scrise de cineva care trebuie să mănânce o pâine, şi că reclamele (cu care ei, vizitatorii se luptă să le închidă de la butonul cu X) nu sunt de ajuns pentru a plăti salariile redactorilor, precum şi alte costuri. Realitatea este că chiar şi în online există costuri semnificative lună de lună.

Multe site-uri ce aparţin unor trusturi de presă, generează mai uşor conţinut online, deoarece îl preiau din ziarele proprii. Acesta este micul lor avantaj, faptul că acele materiale oricum sunt realizate pentru presa scrisă şi se mai strânge un ban şi din online, cu aceleaşi articole.

Semne (aici şi aici) că în viitor se va plăti pentru conţinutul de calitate sunt destul de multe, problema este numai una ce ţine de timp.

Iată ce spune şi un studiu de piaţă intern pe această temă, aici.
În România mai e mult până departe, însă suntem pe drumul cel bun.